BREAKING NEWS

Fum negru la Mitropolia Basarabiei

„Retragerea”  recentă a Înaltpreasfințitului Părinte Petru din funcția de Arhiepiscop al Chișinăului și Mitropolit al Basarabiei a stârnit în presă și pe rețelele de socializare o adevărată furtună de comentarii la adresa unor instituții și persoane care ar fi „știut, tolerat sau au fost complici” la aceste situații de “degradare și abis moral” , subliniind că problema depășește simpla persoană a Mitropolitului.

Unii comentatori ai situației de pe rețelele de socializare amintite mai sus, adoptă o poziție acuzatoare față de criticii Bisericii, îi acuză de ipocrizie și refuză să le  accepte legitimitatea morală de a critica public, având în vedere că fac parte din nomenclatura de putere care “a întârziat autorizarea Mitropoliei Basarabiei cu 10 ani” și care a susținut „organizația de ocupație bisericească”. Susținătorii ierarhiei bisericești îi întreabă pe cei “care ridică piatra acum”, dacă nu cumva, din funcțiile pe care le-au deținut în stat, au „știut și au tăcut”, sugerând că fumul scandalului a existat cu mult înainte ca aceștia să ia atitudine publică. Susținătorii ierarhiei bisericești actuale folosesc contextul geopolitic actual și mută discuțiile către  „imperialismul rusesc” și importanța strategică a reunificării canonice a spațiului românesc, considerând deciziile recente ale Patriarhiei Române drept o „lovitură” dată Moscovei.

Vă prezentăm, în continuare câteva fragmente ale discuției, postate de fostul premier al Republicii Moldova Ion Sturza și de avocatul Antonie Popescu, un susținător fervent al Ierarhiei Bisericești.

Sturza Ion

Ce se întâmplă cu noi?

„Scârboșenie.” Acesta este cuvântul pe care îl auzi astăzi la Chișinău.

Oricât am încerca să ne ascundem după formule de evlavie sau după argumentul bunului-simț că nu trebuie să intervenim în viața privată a cuiva, asistăm la un abis moral de proporții greu de imaginat.

Mi-e rușine să mă uit în ochii rudelor și prietenilor mei, majoritatea oameni în vârstă, enoriași ai Mitropoliei Basarabiei. Treizeci de ani de minciună și degradare morală. Cum a fost posibil așa ceva? În văzul tuturor: al misiunilor diplomatice, al serviciilor speciale, al colegilor din Patriarhie. Au existat investigații jurnalistice, mărturii ale celor abuzați și hărțuiți. Și totuși, nimic. Doar eterna explicație: „Este o provocare a rușilor!”.

Este responsabilitatea noastră, a tuturor celor care țin la spiritul și valorile românești de pe ambele maluri ale Prutului.

Recunosc că am avut mai multe discuții cu unii dintre cei mai importanți ierarhi ai Bisericii noastre Ortodoxe. Le-am spus deschis că ceea ce se întâmplă în Republica Moldova nu este în regulă. În ciuda unor eforturi comune, inclusiv financiare, numărul parohiilor și al credincioșilor care trec la Patriarhia Română nu crește, ci dimpotrivă, scade. Și asta în condițiile în care majoritatea moldovenilor resping chemarea patriarhului Kirill la război fratricid.

Creștinii din Moldova au fost păstoriți de un personaj sinistru, lipsit de har, de carismă, de cultură, incult și compromis moral.

Comunicarea cu interlocutorii mei s-a întrerupt brusc atunci când le-am spus sincer ce cred: atât timp cât adevăratul conducător al Mitropoliei va fi, în fapt și în acțiune, Vlad Cubreacov – apropiat al lui Iurie Roșca de zeci de ani –, lucrurile nu se vor schimba. Da, același Iurie Roșca despre care mulți consideră că a fost un agent de influență rusă infiltrat în mișcarea națională încă din anii ’80.

Deja fostul „mitropolit” este creația acestui tandem. Oare suntem chiar atât de naivi? Oare scandalul a izbucnit întâmplător acum, după atacul cu dronă de la Galați sau în contextul alegerilor de la Orhei?

La ruși, coincidențele sunt rare. La noi, românii, par să fie prea dese.

Nu sunt în măsură să dau sfaturi mai-marilor Bisericii. Dar nu pot să nu observ că nici nu s-a încheiat bine un capitol rușinos și deja se caută un nou favorit. Umila mea părere este că toți cei care au fost în preajmă, au știut, au tolerat sau au fost complici ar trebui să se retragă pentru o vreme în liniște și rugăciune. Nu pentru păcatele noastre, ci pentru ale lor.

Dumnezeu să-i ajute. Și Dumnezeu să-i judece la Judecata de Apoi.

Antonie Popescu

Mă gândeam ca o să vă abțineți, ca nu sunteți cel care poate ridica piatra !

Întotdeauna ați susținut organizația de ocupație bisericească a Basarabiei !

Ați considerat “schismatica” Mitropolia Basarabiei, în pofida onorurilor românești primite … și gubernul Sturza pe care l-ați condus, a respins în mod rușinos autorizarea Mitropoliei cu sediul la Chișinău, întârziind funcționarea cu 10 ani și declanșând prigoana contra celor care au fugit din captivitatea rusească – și nu v-a păsat atunci de rudele dvs care ziceți acum ca ar fi “schismatice”!

A fost nevoie de o hotărâre CEDO pentru ca Mitropolia Basarabiei să poată funcționa cu acte în regulă ; dezdaunarea a plătit o statul RepMD, nu premierul și nici membrii guvernului Sturdza …

Așa ca azi tăcerea era înțeleaptă, mai ales ca n-ați făcut expertiza pe film, vorba pretinului dvs putin, care voia pe drona !

Acum nu de drona e vorba aici sau de kompromat (și industria rusească de kompromat va era cunoscută de pe pielea proprie sau măcar dintr-o campanie prezidențială de la București-2009 când un candidat a primit un atac similar – ca tov Cantarean când era la plajă era absolut normal încât să nu fiți indignat) e vorba de imperialism rusesc și ocupație sovieto-rusă a spațiului canonic romanesc !

Până una alta, reactivând curajos Mitropolia Basarabiei (și fără binecuvântare securista) Patriarhia Română a eliminat pe cât a putut contra Uniunii Sovietice în descompunere, și consecințele pactului Ribbentropp-Molotov, ceea ce gubernul votre nu s-a învrednicit …

Mai mult, eliberarea scaunului de mitropolit de la Chișinău face ca jurisdicția istoricei Mitropolii a Moldovei (cu sediul la Iași) să fie de azi pana la NISTRU – o mișcare fără precedent la care v-a surprins și arată ca decizia Patriarhului Daniel cu privire la locotenență să fie una prin care dă mat Moscovei,

Aceasta reunificare canonica în spațiul romanesc ocupat de urss generează si apariția la Chișinău a unui tânăr Arhiepiscop, provizoriu și apoi definitiv – altă mișcare strategică de nota 10(zece) care a scos din minți agenturile ruse de la Chișinău respectiv cuibarele de la București ori Iași !

Sturza Ion

Antonie Popescu de ce aiuresti? Ți-a și recomanda să te duci să te spovedești . Ție și tuturor celor care ați știut și tolerat acesta . O tot dai pe alături de ani de zile . Întrebarea oamenilor este f clară – e scârboșenie sau nu ?

Antonie Popescu

Domnule Premier Sturza Ion regulă iese fum cu mult înainte … io n-am auzit nici de fum …

Dvs ați știut ceva și ați tăcut !?

Leave a comment